RSS

Arhivele lunare: aprilie 2012

Ei bine, asta e prea de tot!

În primul rând, cine te crezi? stăpân pe Univers? Crezi că ţi se cuvine totul şi că nu trebuie să spui măcar un mulţumesc?! Dar de când ţi-ai pierdut bunul simţ? Sau, l-ai avut vreodată în vocabularul tău? Cunoşti ce inseamnă acest cuvânt?

Omul a pierdut măsura justă în toate, dar mai ales a modului în care trebuie să se comporte cu aproapele său. Sunt multe persoane care consideră că, dacă o fiinţă le ajută sau este bună cu ele şi le respectă, ele pot face orice, se pot comporta oricum. De multe ori bunătatea este confundată cu prostia, astfel fiind perceput omul bun de cei lipsiţi de bun simţ.Atunci când o fiinţă nu înţelege adevărata valoare a unor lucruri, stări, relaţii, sentimente, tinde să-şi piardă bunul simţ şi să desconsidere fiinţa prin care acea graţie s-a manifestat.
Şi fii atent, că la un moment dat te vei simţi singur şi iar îţi vei plânge de milă că te-au părăsit prietenii, că nimic nu îţi iese şi vei arunca vina pe ei pentru aceste lucruri. Fii măcar o singură dată responsabil de faptele tale şi acceptă ca schimbarea începe de la tine. Preţuieşte-ţi prietenii aceştia, pentru că ei îţi suferă toate mofturile. Dar..până când?! Poate că intr-adevăr nu ai nevoie nici de ei, şi nici de ce îţi spun, dar dacă ei care te iubesc nu îţi vor binele, atunci cine? Stai aşa puţin. Câţi te iubesc? Meriţi? Contează câtuşi de puţin? Şi dacă da.. fain. Atunci spune şi tu un  „MULŢUMESC!”

Prietene, nu te desconsider, şi nici nu îţi ţin morală, doar îţi reamintesc că ai promis Cuiva că îţi vei revizui comportamentul. Mult succes!

P.S: Nu sunt nimeni să îţi spun aceste lucruri, doar îţi zic asta fiindcă te iubesc.

Reclame
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 27 aprilie 2012 în eu

 

Etichete: , , , , , ,

Ca o râmă?

Nici 7 dimineaţă nu era când am ieşit din casă şi când să păşesc pe aleea din spatele blocului, toată suprafaţa asfaltului era invadată de râme. Nu ştiu la ce te gândeşti când auzi acest cuvânt..dar mie cu siguranţă mi-a tăiat pofta de mâncare! Zeci de specimene erau împrăştiate în toate părţile şi primul lucru care mi-a venit în minte să îl fac, a fost să calc una. Dar ceva m-a oprit. Era prea neajutorată.
Stau şi mă gândesc cam cât cântărim noi în faţa lui Dumnezeu. Suntem egali cu aceste făpturi şi tot ce merităm este să fim striviţi, fiindcă suntem revoltaţi mai tot timpul, nemulţumitori. Ce-L opreşte pe Dumnezeu să ne strivească? Rugăciunile noastre? Dar tu când te-ai rugat ultima dată ca să îi mulţumeşti pentru faptul că te-a ales din lume ca să primeşti viaţa veşnică?

Şi mai mult de atât, ce faci tu pentru prietenii tăi ca să fie şi ei mântuiţi odată cu tine? De ce nu împărtăşeşti şi cu ei bucuria de a fii copilul Său? Ţi-e ruşine că te vor judeca ca toţi ceilalţi? Şi nu merită batjocura şi comentariile de doi bani numai ca măcar o persoană să se întoarcă Acasă?

Tot ce facem aici este să ne vedem de treburile noastre, şi dacă s-ar putea să nu avem probleme niciodată şi să ne meargă numai bine. Ne plângem de o durere de cap sau de o măsea. Insuportabil! Dar durerea sufletească prieteni? Astăzi am realizat ce bine este ca să Îl ai pe Dumnezeu ca sprijin şi speranţă. De ce? Pentru că, dacă tu ai avea probleme până peste cap, familia nu te-ar înţelege, prietenii nici atât, si ai fi lipsit de ajutor din cauza unui handicap, care ar mai fii speranţa şi motivul pentru care ai mai trăi? Totuşi nu cred că te aflii în situaţia asta odată ce te afli în faţa unui calculator şi nu demult ai mâncat.

Dumnezeu este speranţa oamenilor. Pentru El trăim. Viaţa aceasta nici măcar nu ne aparţine, şi totuşi o întrebuinţăm numai în folosul nostru. Tu când te hotărăşti să faci ceva şi în folosul celuia cărui îi datorezi totul ?

  •  De aceea, tu să umbli pe calea oamenilor de bine şi să ţii cărările celor neprihăniţi!
  •  Tu să te ţii în totul totului tot, numai de Domnul Dumnezeul tău. Amin
 
11 comentarii

Scris de pe 26 aprilie 2012 în eu

 

Etichete: , , , , , ,

La ce te gândeşti?


La ce te gandeşti?Probabil că ai pus cuiva întrebarea aceasta. Sau cel puţin în taină,te-ai întrebat la ce se gândea acea persoană, mai ales dacă ai încercat în zadar să îi distragi atenţia.
M-am întrebat deseori la ce se gândesc prietenii mei, şi ei au făcut la fel cu privire la mine.
Probabil că şi ţie ţi-au pus alţii întrebarea aceasta când erai cufundat în gândurile tale, imaginându-ţi ceva, sau încercând să-ţi aminteşti vreun lucru anume.Gândurile noastre sunt extrem de schimbătoare. Ele pot fi pozitive şi negative, şi de asemenea ele pot influenţa comportamentul nostru.
Dacă îl laşi pe satana să îşi bată joc de mintea ta, nu vei mai putea învăţa la fel, nici mânca, nici dormi şi nici reacţiona normal cu cei din jurul tău. Partea bună totuşi este că el nu-ţi poate pătrunde în gânduri, numai Dumnezeu ţi le poate citi.
Iar sfatul meu pentru tine este să gândeşti numai lucruri bune, ca apoi să nu trebuiască să dai socoteală de nişte gânduri murdare, infectate, şi acum să poţi dormi în linişte şi să te odihneşti.

PS. Noapte bună.

Domnul însuşi va merge înaintea ta, El însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme şi nu te înspăimânta!” – Deuteronomul 31:8 Amin.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 23 aprilie 2012 în eu

 

Etichete: , , , ,

– Studiu –

• Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, – Efeseni 2:4

• măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). – Efeseni 2:5

„Uitaţi-vă cu băgare de seamă la căile voastre! – Hagai 1:5 • „Uitaţi-vă cu băgare de seamă la căile voastre! – Hagai 1:7

• Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu. – Galateni 6:1

• Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos. – Galateni 6:2

• Dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic, se înşală singur. – Galateni 6:3

• Fiecare să-şi cerceteze fapta lui, şi atunci va avea cu ce să se laude numai în ce-l priveşte pe el, şi nu cu privire la alţii; –    Galateni 6:4

• căci fiecare îşi va purta sarcina lui însuşi. – Galateni 6:5

• Cine primeşte învăţătura în Cuvânt să facă parte din toate bunurile lui şi celui ce-l învaţă. – Galateni 6:6

• Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera. -Galateni 6:7

• Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică. – Galateni 6:8

• Să nu obosim în facerea binelui; căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. – Galateni 6:9

• Aşadar, cât avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă. – Galateni 6:10

Amin.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 21 aprilie 2012 în eu

 

Etichete: , , , ,

NU DUMNEZEU.

Acum tot ce vreau sa iti spun, si nu te rog, iti spun, sa nu il mai consideri pe Dumnezeu responsabil pentru problemele tale. De ce mereu si mereu dai vina pe El? Cum poti sa iti pui intrebarile astea copilaresti si sa iti plangi de mila pentru ce ti se intampla?
In primul rand Dumnezeu a dat totul pentru tine, totul ca tu sa ai o viata linistita, si faptul ca ai cateva probleme nu inseamna ca trebuie sa iti iei viata sau sa te inchizi intr-o camera si sa te plangi ca ti se intampla asa. Era vorba sa pui piciorul in prag si sa adopti cu totul o alta atitudine. Unde a ramas vorba asta?!
„Ce-am facut eu ca sa merit asta?!”  Dar ce ai facut tu ca sa meriti tot ce ai? Cu ce esti mai bun ca altii? Nu cred ca ai adormit vreodata flamand, infrigurat, fara un acoperis deasupra capului. Poate totusi ai adormit plangand, dar din cauza ta, fiindca din nou ti-ai incredintat secretul vreunui prieten caruia nici macar nu ii pasa ca tu suferi si care iti sunt problemele, fiindca toti au problemele lor (n-au ei timp de flecariile  noastre!) si normal ca nu te intelege si nu poate suferi impreuna cu tine. Si totusi te-ar ajuta cu ceva?
Dar asta nu inseamna ca din cauza lui Dumnezeu se intampla lucrurile astea. Esti tu prea slab, prea de nimic ca sa iei decizii singur si sa suporti consecintele. Nu te desconsider ci te pun sa te imaginezi in fata lui Dumnezeu sa vezi ce parere are El despre nemultumirea ta.
Vrei sa iti ia si ce ai? Nu te multumesti cu nimic? Totusi cred ca ar trebui sa te gandesti mai bine ce-i cu viata ta.

„Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi! În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos.” 1 Petru 1:5-7.  Amin

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 20 aprilie 2012 în eu

 

Etichete: , , , , ,

Drag prieten –

Ieri dimineata cand beam cafeaua, mi-ai zis ca nimic nu se compara cu o asa dimineata linistita si ca nimic nu ar putea sa iti strice ziua. Si m-am mirat cand m-ai sunat azi-noapte si mi-ai spus ca pentru tine, nimic nu are rost si nimic nu te poate face sa crezi ca Dumnezeu nu se joaca efectiv cu viata ta, si cu tot ce este legat de tine, dar defapt nu este asa, si tu stii asta! Stii ca El te iubeste, ca permite toate aceste lucruri doar pentru a te modela, de a-ti mari credinta si de a te face sa intelegi ca depinzi in totalitate de EL si nimeni altcineva! Nici un prieten (nici macar eu!)  nu poate si nu va putea niciodata sa inteleaga prin ce treci tu, si nici nu te va putea ajuta(dar asta nu inseamna ca trebuie sa renunti la a mai spune cuiva despre problemele tale).De aceea trebuie sa intelegi ca indiferent de ce problema ai tu,trebuie sa i-o incredintezi Lui si  sa nu mai lasi ca problemele sa te copleseasca si sa iti rapeasca bucuria si zambetul. Trebuie sa intelegi ca totul depinde de atitudinea ta de a intampina incercarile.
Si daca tot suntem in mijlocul aceste mari sarbatori,am sa iti amintesc ca Hristos a  inviat si pentru tine, si tocmai de aceea a venit El pe pamant, sa sufere pentru tine,  sa se jertfeasca. Ce simplu,cu totii stim asta..doar ca avem atatea probleme si atata durere incat nu ne putem gandi la asta chiar acum! asa-i? Daca tu ai primit iubire prin jertfa Sa, trebuie sa ii oferi iubire in schimb, adorare, inchinare, daruire, sfintenie si innoire. Nu e de-ajuns sa crezi si atat. Ce faci tu azi? Gandeste-te bine, fiindca vei da socoteala de fiecare fapta, gand, si vorba spusa.Dumnezeu este un Dumnezeu bun, plin de iubire, de indurare, de binecuvantari, dar este de asemenea un Dumnezeu drept.Este Judecatorul suprem! Cu ce scuza te vei infatisa inaintea Sa cand te va intreba: Ce ai facut TU pentru MINE? „Ma durut capul”? „Mi-am uitat caietul acasa”? etc.? Am sa iti spun, fie ca iti place, fie ca nu, trebuie sa te decizi odata ce faci cu viata ta.

Nu iti mai pune intrebarea: „de ce?”, pentru ca asa cum mi-am pus-o eu odata, o prietena tare draga mie mi-a zis:                 „De ce-i asa, o stie El!” Asta e raspunsul si la intrebarea ta.

 
Un comentariu

Scris de pe 15 aprilie 2012 în eu

 

Etichete: , , ,

De pe frigider (2)

Tatal nostru

Tatal nostru
Care esti in ceruri!
Sfinteasca-se numele Tau;
Vie imparatia Ta;
Faca-se voia Ta
Precum in cer, asa si pe Pamant.
Painea noastra cea de toate zilele
Da-ne-o noua astazi,
Si ne iarta noua gresalele noastre
Precum si noi iertam gresitilor nostri;
Si nu ne duce pre noi in ispita,
Ci ne izbaveste de cel rau.
Ca a Ta este imparatia
Si puterea si slava
In veci,
Amin.

PS. Poate ca daca citesti cu voce tare,vei intelege mai bine insemnatatea cuvintelor rostite.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 14 aprilie 2012 în eu

 

Etichete: , , , , , , , ,