RSS

Arhivele lunare: mai 2012

Copleşit de credinţă sau de frică?

Iți închizi calea către visele tale atunci când îi permiți fricii să iți copleșească credința.
Problemele şi grijile ne copleşesc credinţa într-adevăr. Nu ne lasă să creştem spiritual, cu atât mai puţin să îi ajutăm pe alţii să crească.
Viitorul nu este în mâinile noastre, şi Dumnezeu ne spune să nu ne îngrijim de ziua de mâine. Toate sunt în mâinile Sale puternice şi ocrotitoare. Tot ce trebuie să facem este să avem credinţă; şi nu greşeşte Isus când ne numeşte puţin credincioşi! Avem o nădejde vie şi o speranţă de viaţa, de vise care se pot împlini.
Dumnezeu ne spune să Îi cerem, să Îl punem la încercare.

De ce să laşi frica să te copleşească şi să nu te lase să te dezvolţi spiritual? Domnul te ascultă, îndrăzneşte să îi ceri orice, dacă este voia Lui…cu siguranţă vei primi!

Reclame
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 30 mai 2012 în eu

 

Etichete: , ,

Faţa întâi a dragostei

Este surprinzător că lipsa acceptării necondiţionate afectează cel mai adesea relatiile soţ-soţie şi părinte copil.De la ai noştri avem cele mai mari pretenţii. Vrem să gândească, să simtă şi să se comporte exact ca noi.Pentru ca doi oameni diferiţi. prinşi în acelaşi jug, să poată convieţui şi trăi în pace, trebuie să se accepte aşa cum sunt, cu diferenţele lor. Şi cu timpul, dragostea îl poate motiva pe celălat să se schimbe.

Când Îl cunoşti pe Dumnezeu, atitudinea obişnuită de indiferenţă şi superioritate trece printr-un proces de schimbare. Ca să putem accepta şi iubi, este nevoie mai întâi ca Dumnezeu să neutralizeze egoismul nostru şi să toarne în inimile noastre iubirea Lui. Acceptarea necondiţionată nu este doar un sentiment. Ea se manifestă prin dispoziţia de a ajuta pe orice necunoscut, prin dispoziţia de a zâmbi cuiva pe stradă sau prin a gândi pozitiv şi a te purta amabil cu acela despre care ştii că împărtăşeşte alte opinii decât tine.

P.S.: Nu uita să zâmbeşti!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 29 mai 2012 în eu

 

Etichete: , , , , ,

amintiri

Bune sau rele, amintirile pe care le purtam cu noi in viata, ne bucura sau ne intristeaza, dar ne definesc si ca personalitate. Amintirile, placute sau nu, ne sunt trezite zi de zi de intamplari, persoane, locuri pe care le vizitam, fotografii carora le-am atasat anumite valori sentimentale.
Cercetatorii au demonstrat indubitabil ca, indiferent daca reflectam sau nu asupra lor, amintirile sunt vii in mintea noastra, iar posibilitatile de a le utiliza in edificarea deciziilor noastre si planificarea viitorului sunt esentiale.

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 28 mai 2012 în eu

 

Creştin sau păcătos?

Ura, brutalitatea, mânia, minciuna,hoţia,dorul de răzbunare, neînţelegerile, trădează faptul că suntem păcătoşi.
Ajungând la o vârstă majoră, înţelegem că toate acestea sunt lucruri negative şi nu ar trebui să facă parte din viaţa noastră.Pentru a putea sta în prezenţa lui Dumnezeu este nevoie de o schimbare totală,dintr-o stare învechită să fim aduşi la o stare nouă.În zilele noastre mesajul Scripturii este luat în derâdere, tinerii nu mai au curajul să pornească cu dreptul în faţă.Azi e o ruşine să faci bine, şi să trăieşti după standardele Bibliei.Omul înclină spre o răzvrătire totală împotriva lui Dumnezeu.
Dar dacă întrebi pe cineva: „Eşti creştin?” Va susţine cu mândrie că „Da!” chiar daca atitudinile sale şi caracterul său arată contrariul.Ce trist este că cele mai luminate minţi ale acestei lumi nu înţeleg că adevaratul efect asupra stării interioare îl are prezenţa lui Dumnezeu. Da! credinţa în Dumnezeu, cea mult controversată, tăgăduită şi nedorită în zilele noastre.

Dumnezeu este singura şansă pentru om, pentru înnoinrea minţii lui şi pentru schimbarea direcţiei vieţii.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 26 mai 2012 în eu

 

Etichete: , , , , , , ,

altă zi

Într-o zi ca aceasta, persoanele care te cunosc îşî amintesc de tine (că trăieşti). Şi o fac pentru că în decursul unui an de zile au aflat când este aniversarea ta şi şi-au notat undeva astfel încât nu cumva să uite ca să te simţi prost tocmai  de „ziua ta” că au uitat să îţi zică un „La mulţi ani prietene!”
Un prieten adevărat consideră că nu doar de ziua ta nu ar trebui să te  supere, sau să se poarte drăguţ şi amuzant cu tine, ci pentru el, în fiecare zi trebuie să se comporte în aşa fel încât să zâmbeşti constant. Nu există „ziua mea”. Ce mă fac? Dacă prietena mea este născută în aceeaşi zi va trebui să îmi împart ziua cu ea? Păi ori e a mea, ori nu mai e.

Sigur că sunt atâtea persoane care aşteaptă această zi să îţi mai zică odată: „te iubesc!” sau îşi petrec majoritatea zilei să îţi pregătească o surpriză trăsnet! Să te surprindă în zeci de poze de toate culorile şi mărimile, să te ia în braţe şi să te copleşească cu urări de tot felul, cu sănătate, bucurii, numai fericire, prosperitate şi împlinirea tuturor dorinţelor.
Dacă eu îmi doresc pentru tine să prosperi pe toate planurile, crezi că mi-o doresc doar de ziua ta? Îmi doresc ca bucuria să facă parte mereu în viaţa ta şi să nu apară umbră de întristare, să fii un exemplu pentru cei din jurul tău atât prin purtare cât şi prin vorbă, să creşti în credinţă şi să ai puterea să spui da, să spui nu şi să fii pregatit pentru ziua cea mare.
Zilele tale sunt ale lui Dumnezeu. El ţi le dă. Toate sunt ale tale prin îndurarea Lui. La mulţi ani cu Isus! Şi mie şi ţie, la toată lumea.

P.S.: Te mai sun la anu`n mai!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 25 mai 2012 în Uncategorized

 

E-alegerea ta!

 

Dumnezeu este mai presus de creaturile Sale. Unica atitudine raţională este aceasta: Dumnezeu este aici!El există.Tot ce se învârte prin universul acesta imens, este controlat de mâinile Sale. El are controlul total. Cât de greu poate să fie să înţelegi şi să accepţi acest lucru? Eu şi tu suntem creaţi după chipul şi asemănarea Sa şi destinul nostru se află în mâinile Lui. Acesta este Dumnezeul pe care Îl prezintă Biblia.

Între forţele întunericului şi agenţii luminii se dă o bătălie imensă. Bineînţeles că ştim cine vor câştiga într-un final… doar că şi întunericul este dens! Miza suntem noi, oamenii cu liber-arbitru. Poţi alege să trăieşti de partea lui Dumnezeu sau poţi alege să rămâi de partea impostorului.

Eu l-am ales pe Dumnezeu şi viaţa. E rândul tău.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 22 mai 2012 în eu

 

Etichete: , ,

Tu, stii ce cauti?

Esti fara speranta, intr-o situatie ce tinde doar spre un gand: nerezolvare!Incerci sa cauti motivele pentru care te afli in aceasta situatie, iti cauti scuze :  societatea in care traiesti, anturajele, totul in afara singurei cauze: TU!

Cand incerci sa invinovatesti pe toata lumea si numai pe tine nu te vezi se numeste amagire! Si duce la distrugere in principal morala.Ti-e greu sa recunosti dar recurgi in gandire si la cel mai josnic fapt: sa-ti iei zilele.Si-apoi daca esti destept iti faci o radiografie a vietii tale, a lucrurilor bune intamplate in viata ta pana in prezent, a persoanelor care nu ar merita aceasta dezamagire ..si mai pe cine ai fi dezamagit?Pe CREATOR.

Si iti vine intr-o zi „mintea la cap” si spui : Doamne , daca existi , vreau sa imi dai o rezolvare la problema mea..simt deznadejde, uite la ce am ajuns sa gandesc, sunt prapadit rau!Stiti ce se va intampla? Primesti raspuns. Primesti iertare. Primesti indurare, iubire, tu si eu , un pacatos! Si ce am facut sa meritam acestea? L-am rastignit chiar eu spunand, nu exista Dumnezeu! Am facut un pas spre EL si a facut 10 inspre mine. Ai simtit macar o data prezenta lui Dumnezeu in viata ta? O favoare, o minune facuta de EL, pe care sigur nu o meritai? Sau macar o bucurie? Acum majoritatea oamenilor care vor citi ce am scris vor gandi: pocaitul/pocaita! De-am ajunge pocaiti! Dumnezeu ne-a dat o porunca noua: „Iubiti-va unii pe altii, cum v-am iubit Eu!” IUBIRE..e greu cateodata sa intorci si celalalt obraz. Dumnezeu nu zice cum sa iubesti, cum sa te comporti, nu zice de culte, nu iti impune reguli stricte cu privire la viata care trebuie sa o traiesti , ci totul se rezuma la un singur cuvint: iubire. Totusi daca ar exista iubirea aceasta fata de aproapele nu ar mai fi discriminari, nu ar exista religii, ura, si nici indoiala.Dumnezeu iubeste unitatea in diversitate! Si uraste dezbinarile.

Nu poti descrie exact lucrul care ti-l doresti de la viata dar stii ca e tot ce iti doresti si crezi ca te implineste!
Stii unde sa cauti? Stii ce cauti?

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 20 mai 2012 în eu

 

Etichete: , , , , ,